Numit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel istet ca un proverb”(in Epigonii?), Anton Pann este, fara indoiala, una dintre figurile marcante ale culturii romanesti din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Cantaret in strana, profesor de muzica bisericeasca, folclorist, devine mai apoi literat (scriitor, poet), dar si editor si tipograf al lucrarilor proprii. Opera sa, in care satira se imbina cu accentele moralizatoare, este de o certa valoare? Povestea vorbei? Nazdravaniile lui Nastratin Mai mult »

Auzim de cîţiva ani nu doar mult hulitele manele « moderne », ci şi vechi cîntări româneşti, zise « de lume » sau « de la lăutari ». Unele îşi leagă cumva numele de Anton Pann sau provin în chip declarat din culegerea sa – celebră şi de negăsit – intitulată Spitalul amorului. Iată, în fine, după mulţi ani, această faimoasă sursă reeditată, pusă la îndemîna tuturor celor ce vor să cînte ca prin Bucureştii de acum cel puţin 150 de ani sau măcar să-şi Mai mult »

Pann este mai curând un Ispirescu al poeziei, situat undeva la mijlocul drumului între prelucrarea simplă şi creaţia cultă originală. Talentul lui rămâne unul popular şi, oricât de savuros, nu trebuie scos din cadrele fireşti. Alăturat adesea de Creangă şi Caragiale, nu e însă cu adevărat comparabil cu nici unul din ei: povestitor îndemânatic, n-are geniul primului; "lingvist" miraculos, dar nu conştient, e departe de a avea arta celui de al doilea. Simpatia de care se Mai mult »

Format: 13x20 Mai mult »