Câte lacrimi au cazut ?
de Dragomir, Ilie

Câte lacrimi au cazut ?


Te-am întâlnit eu, chip ceresc, în haine de om muritor,
N-am gustat din vraja vieti, dar ai puteri de vrajitor,
Te-am întâlnit în alta viata, unde prea mult ne-am iubit,
Ne-am iubit si-n viata-ceasta, în care noi ne-am despartit !

Din forta noastra muritoare, o greseala s-a nascut,
Si-am darâmat castel iubit, ce din iubire l-am facut,
Te-am iubit, tu mai iubit si-acum tu mai lasat sa mor,
Nemasurata-i despartirea, dar limitata-i de-al tau dor !

Eu n-am sa pot, chiar niciodata, un alt suflet sa iubesc,
În orce zi si-n orice noapte, la tine mereu ma gândesc !
Si pentru ce iubirea noasta, s-a nascut de prima data ?
Daca ea în noi persista, dar fara fapte-i îngropata !

Din ochi imagini nu se pierd, doar lacrimi ce-am pierdut,
Din al meu suflet, mii de lacrimi, pamântul a baut,
Iubirea aceasta izvor de lacrimi, ce nu v-a fi uitata
Ea mereu v-a sta în noi, nu pleaca niciodata !

Eu ma rog la cer, la stele pentru tine, pentru noi,
Azi ma rog la vânt, la soare, sa te-întoarca înapoi,
Din privirea ta sa iau, cu mine-n suflet o bucata,
Nu pleca de lângã mine, fâ-mi tu viata minunata !